marți, 2 septembrie 2008

A fost o data...


A fost o data ca niciodata ca de n-ar fi fost nu as sta acum sa povestesc, o printesa si un copil. Stiu ca textul era” o printesa si un print”, insa printul din povestea mea era copil. Un copil brunet cu ochii de taciune , cu zambet zglobiu si voce groasa. Nu din cauza varstei ci din pricina tutunului.
Mintea ii era in o mie de parti , memoria ii era mai slaba decat cea a unui batran de 80 de ani , insa zambea frumos si te facea sa razi . Era un copil , in fond si la urma urmei.
II placea sa fie in centrul atentiei si reusea de fiecare data sa o capteze. Radea la propriile lui glume si prefera guma de mestecat hubba bubba pe banda si jocurile pe consola in locul cartilor si discutiilor lungi la o cafea.
Dormea frumos si umed. “Mergea pe bicicleta” in timp ce dormea si ii intorcea spatele printesei atunci cand aceasta apuca sa doarma langa el . Stia ca nu ii place insa nu-i pasa. El era obisnuit sa doarma singur si pace.
Era insetat de cunoastere , voia sa incerce absolut tot ce era de incercat . Era ca o sugativa de noi senzatii.
Printesa insa, era total diferita fata de el . Si ea era avida de cunoastere insa in cu totul alt sens . Ei ii placea sa deprinda “noul” din carti , si o facea adesea cu toate ca bietului copil nu-I placea asta si-l plictisea” Este o activitate statica si pe mine ma plaseaza cu totul in afara ei “ –obisnuia sa-i spuna de cele mai multe ori.
Printesa nu era de o frumusete rapitoare ca-n basmele nemuritoare , insa era frumoasa cu totul . Cu calitati si defecte ,sau cel putin asa-i placea sa creada.
Glumea cu el , era isteata si stia sa faca glume la randul ei , poate chiar mai reusite decat ale lui . El stia asta si nu-l deranja , dimpotriva il stimula . Era harnica ca-n povestile lui Creanga si desteapta ca-n cele ale lui Budai Deleanu.
Ii placea sa-l tachineze pe cel mic si sa-i spuna ca de abea asteapta sa-l vada crescand . Iar el , chiar asta facea , crestea pe langa ea. Invata fara ca macar sa fie constient de asta , deprindea calitati pe care le avea insa niciodata nu si le mai pusese in valoare . Reusise de-a lungul timpului sa devina silitor , amabil , afectuos , sa se gandeasca de doua ori inainte de a spune sau a face ceva , sa-si consulte printesa de fiecare data cand se pregatea sa faca un nou pas.
Iar ea , era mandra de asta , pentru ca era doar meritul ei . Ea se inhamase la un drum dificil insa se inarmase cu sufcienta rabdare si dragalasenie ca sa poata transforma dintr-un copil nepasator , obraznic si neastamparat , un print…

duminică, 15 iunie 2008

Ai incerca?

Stupid si monoton in acelasi timp. Mereu la fel! Aceleasi randuri tivite in mintea mea si desenate in portativul vocii mele prea obosite ca sa mai schiteze altceva in afara regretelor.Ciudat pentru ca stiu ce ma vei intreba " Ce-i cu textul?".
Si mai ciudat de atat este ca in ciuda faptului ca iti prevad intrebarea nu stiu sa intocmesc niciun raspuns. Nici macar unul fals.Si stiu ca pot inceta astea doar prin doua cuvinte. Iti pot coase buzele printr-o manuire de bagheta. Si totusi perseverez , pentru ca asa sunt eu bagacioasa, sa stiu totul despre tine. Si formam cercuri de non-sensuri in care ma afund o data cu tine . Si ajung la o ipoteza falsa printr-o metoda tampita a reducerii la absurd , in loc sa gasesc concluzia. Poate daca am lua-o invers ? Ai incerca sa fii cu susul in jos pentru mine?

joi, 27 martie 2008

The highway to heaven

“Maine as vrea sa ne vedem.[ Pauza]. Daca se poate.[ Pauza]. Te rog sa nu uiti...[Pauza-Sunet intrerupt-Pauza] Pa.”

Am strans intr-o punga nici prea mare nici prea mica, nici prea urata nici prea frumoasa, lucrurile tale. Am legat punga intr-un zambet fad si am trantit-o in portbagajul doldora de scule si pungi uzate de pe vremea cand obisnuiam sa facem cumparaturile impreuna.
Volanul imi zambea precum un deschizator de drumuri catre nicaieri…
“Ce frumos a sunat fraza asta: Catre nicaieri! hmm…”
O cheie, doua chei, gata am pornit! Soarele zgarcit de februarie desena cercuri pe parbrizul meu odinioara curat. Iar ultimii fulgi de nea imbracau capota intr-un soi de mantie argintie. Pe scaunul din dreapta mea zaceau in stare letargica o cutie de bomboane de la Dragobetele trecute , un caiet satul de numere de telefon ale unor persoane pe care nici el si culmea nici eu nu le cunoastem, si aparatul de fotografiat.
Aparat gri metalizat, minuscul comparativ cu capacitatea sa , care inghitise miliarde de pixeli din noi doi. Dublu delete, gata am sters si ultimele dovezi ale unei relatii demult apuse.
Spre ce priveam acum?! Nici eu nu stiu , spre capatul unei autostrazi pavate , fara gunoaie pe margine si fara prostituate blonde. Capatul unei autostrazi recent construite , gandita de un inginer tanar al carui plan era mai maret decat insusi planul meu.
Zambeam deliberat reconstituind filmul unei adolescente fudule , rautacioase si cu simtul umorului uneori prea acid pentru ceilalti. Zambeam pentru ca din fata aia nu ramasese decat forma ochilor si culoarea parului. Nici macar buzele nu se mai unduiau la fel cand mi se ivea un suras in coltul gurii.
Gandurile imi patinau pe acorduri de blues si femeia din oglinda retrovizoare era mai mult decat se asteptase Alina.
Ma intorceam in timp sau ma indreptam spre viitor? Cineva ar spune ca ma indreptam catre locul unde ambele se intalneau. Acolo unde nebunia a fost cu mult timp in urma legalizata si unde isteria si pasiunea sunt surori de mama , unde dorgurile nu se cumpara, se simt.
Si acum multimea ar zice :” You’re on the highway to hell” Iar eu as raspunde:”Welcome to the jungle, we’ve got fun and games…”


“Oficiul postal nr. 89. [Pauza] Acolo vei gasi punga.[Pauza] Zambetul l-am pastrat eu.[Punct].

joi, 24 ianuarie 2008

Punct.Şi de la capăt...

˝Fetiţule dragă... ma incearcă temător dorul de tine. Anii ăştia de absenţă m-au dus cu gandul la o singură concluzie. O ştii şi tu , o ştiu şi eu. În ultima perioada am tot încercat un exerciţiu de memorie, ma străduiam să-mi amintesc trăsaăturile feţei tale. Zadarnic efort , căci tot ce mi se contura vag în minte erau străzi sau locuri în care obişnuiam sa mergem împreuna. Îmi mai amintesc cu claritate bentiţa ta roşie cu buline albe , pe care o purtai numai în ¨zile roşii¨ cum îmi ziceai, şi pieptenele de culoarea antracitului care-ţi lega nepăsător firele blonde la spate. Ai să râzi , dar tot ce-mi propusesem să nu uit la tine , am uitat. Mi-aş fi dorit atât de mult să-ţi reţin apucăturile, replicile cele mai frecvent uzate, pasta de dinţi pe care o foloseai , eşarfa ta preferată, poziţia preferată, luminozitatea feţei cât şi expresia aferenta acesteia; atâtea şi atâtea că acum îmi vine greu să le inşir pe toate.
Mă tot gîndeam să iau trenul şi să vin să te văd. Dar momentan sunt strâmtorat cu banii, cu toate că ştiu că dacă aş avea suficient curaj aş face rost şi de bani( nu se pune problema doritului, pentru că ştii ca şi mine cât de tare îmi doresc să te văd).
Mergeam ieri spre magazinul Muzica, şi am auzt din greşeală un băiat de clasa a 11-a- a 12-a cum vorbea despre cât de frumoasă este prezentatoarea ştirilor din sport , şi câtă plăcere îi face de la o vreme să se uite la ştiri...
Şiam şi eu cât de frumoasă este , nu mai că refuzam să-mi amintesc. Sau pote chiar nu îmi aminteam.
Fetiţule dragă , dacă vin cu trenul , ajung mâine în jurul orei opt la Gara de Nord, dacă ajung cu gândul ne-om vedea dincolo, sau sub veghea celor paru scânduri de salcâm...

miercuri, 23 ianuarie 2008

Doamna şi vagabondul

Într-un fel sau altul ţi-ai lăsat amprenta asupra mea. Da, ştiu pare o prostie dar aşa a fost. Totuşi cred că dacă nu te vedeam în ziua aia , regretam toată viaţa. Ştiu şi aici ce ai zice, cum aş fi putut regreta ceva ce nu cunoşteam?! Absurd şi totuşi verosimil . Dacă stai să o iei logic ...defapt mai bine nu o lua aşa pentru că s-ar putea să te încurci într-atâtea sofisme! Ia-o nelogic. Îmi lipseai încă dinainte de a te cunoaşte şi când mă gândesc că te vedeam zilnic. Fiecare cerşetor ambulant avea puţin din tine. Aceeaşi educaţie. Ba nu , aceeaţi educaţie sigur nu , pentru că tu eşti deştept.
Acelaşi miros, poate chiar şi aceeaşi ochi albaştri mânjiţi din cauza mizeriei şi ˝machiaţi˝ cu cearcăne.
Mă întreb pe unde oi fii acum? În fiecare dimineaţă , în fiecare seară când mă întorc de la servici , te caut... Dar fara rezultat. Sordidul Bucureşti nu-mi releva decât cotloane prăfuite sau înzăpezite, cartoane negre şi ambalaje care ar pune pe picioare o fabrică de reciclare.
˝ Irina , nu te voi iubi niciodata, te voi uita probabil în câteva zile , poate chiar ore, defapt poate nici acum nu-mi amintesc de tine, te voi urî pentru că m-ai pus să-ţi povestesc viaţa mea de nimic , şi am văzut mila din ochii tăi în loc să vad pasiunea. Te iubesc acum pentru că ˝m-ai lăsat˝ să te sărut cu forţa şi nu te-ai supărat , pentru că m-ai plesnit şi mi-ai zis ˝jegos infect˝ , a fost cel mai frumos si chemător mod de a o spune. Bietul cerşetor ai zice , nu? S-a îndrăgostit în cel mai ridicol mod posibil , de o nălucă în lumea lui şi de o fată în lumea lor. Ce patetici sunt şi ăştia Irina, nu văd oamenii cum îi vedem noi. Atâtea mâini întinse zilnic, ai zice că nu le vedem ochii, că nu le citim oboseala , ranchiuna sau deziluziile din suflet.
Iubesc lumea în care trăiesc eu , nu în cea în care trăiţi voi , bieţi muritori de foame! Irina te iubesc pentru că m-ai văzut un cerşetor şi nu un prinţ. ˝
Monologai pe strada noastră îmbâcsită cu salcâmi şi stropită cu mărăcini.
Salcâmii încă mai sunt, mărăcinii i-ai luat tu...

vineri, 18 ianuarie 2008

Cele 5 porunci

Luni: ˝ Azi merg la magazin pentru strictul necesar şi atât. Ba nu, azi am să mă plimb de nebuna prin centrul oraşului şi am să admir nostalgică (probabil) perechile ce se ţin de mâna. Am să mă aşez pe bordura îngheţată , unde cel mai probabil voi sfârşi în aceeaşi manieră lamentabilă, şi am să citesc. Ce? Păi încă nu mă pot decide dacă să iau cartea pe care ar TREBUI sau cea pe care VREAU să o citesc. O să mă decid asupra acestui aspect în timp ce-mi voi prinde părul, sau poate în timp ce mă voi machia ( în traducere libera : unde îmi voi toci creionul negru la ochii mei împăienjeniţi din cauza orei prea matinale). Buun, portofelul l-am luat , facturile ...mdaa sunt şi ele pe acolo prin geanta, şi...cam atât.˝

N.A:˝ Nu am apucat să văd centrul. Bineînţeles că am încurcat facturile cu pliantele pentru facultate, şi cartea am uitat-o în supermarket! ˝

Marţi: ˝ Ah ce mă doare capul! Nu , nu mă duc la cursuri! Sa fim serioşi cine ar face-o când canapeaua îşi dezveleşte în faţa mea precum un mişel ˝podoabele˝? Acum nu sunt perversă, însă canapeaua e. Pot citi asta de la o poştă. Defapt dacă stau să mă gândesc mai bine nu pot citi mai nimic la ora asta, nici măcar semnul ăla mare gravat pe interiorul pleoapelor mele care îmi strigă din toţi rarunchii să merg la cursuri. Pe ăla refuz să-l citesc.
Mai bine încetez să mă mai gândesc, da asta e! Nu mă voi mai gandi deloc! Free your mind! Just do it! Mă întorc la somn. ˝

N.A: ˝ Bineînţeles că nu m-am putut culca la loc. Telefonul , mai exact persoana de la capătul firului , a ţinut morţiş să mă trezească. ˝ Hei, nu te iert nici dacă îmi zici de o mie de ori că mă iubeşti . Nu poţi trezi oamenii după bunul tău plac. Nu te iert nici dacă îmi faci masaj, şi cu atât mai puţin dacă mă pui pe mine să o fac!!! ˝

Miercuri: ˝ Luni şi marţi au trecut , mă aflu la mijlocul săptămânii , ziua de azi nu se pune... deci judecând după matematica mea şubrezită şi părăsită undeva prin colţurile gimnaziului, mai am fix două zile şi plec la munte. În sfîrşit relaxare!
Nu-mi voi lua multe bagaje , trebuie să fiu mai cumpătată de data asta. Cu siguranţă nu aş vrea să se repete incidentul de data trecută. În plus , nu stau decât două zile. Ce mândra sunt de mine, am învăţat în sfârşit ce este acela autocontrol şi amăgire voită. Nu se pupă dar se îmbrăţişează!˝

N.A: ˝Nu m-am ţinut de cuvânt. Nici măcar atunci când spuneam asta nu credeam în ceea ce-mi autoimpuneam.˝

Joi: ˝ Joi dăm la...! Dau!
Pentru că eu azi am planuri măreţe. În cursul după-amiezii merg cu motanul la veterinar şi apoi am de gând să mă ţin de promisiunea pe care ţi-am făcut-o. Roagă-te( căci o voi face şi eu) să mi le amintesc măcar. Of, urăsc să spun asta , dar cât spirit de anticipare avea mama! Cum ştia ea sărăcuţa încă din vremea prunciei că prinţesa nu îşi va respecta statutul. Si nu vreau să aud replica aia odioasă cu ˝ Ţi-am zis eu!˝

N.A: ˝ Ştiu măi mamă că mi-ai zis! Ştiu.˝

Vineri: ˝ Azi mănânc ingheţată cu fistic. M-am hotărât să mă scol chiar acum din pat şi să încerc sa-mi refac puterile după o săptămână cu adevărat isotvitoare! Am zis chiar acum!!!

Acuuumm... ˝

N.A: ˝Încă cinci minute.˝

vineri, 11 ianuarie 2008

Aşa nu!

Azi m-am gândit să scriu un blog. Problema e că mă abandonase într-atat inspiraţia , încât m-am speriat. Nici ˝Lolita˝ nu m-a prea ajutat în această privinţă. Mi-a fost chiar jenă să o deschid , pentru că bănuiam că voi sta cu dexul pe genunchi , şi-l voi studia întocmai ca pe o a doua Biblie. Plus de asta , m-ar fi contagiat frazele lungi şi alambicate ale respectabilului Nabokov.
Dimineaţă devreme eram chiaună de somn , şi totuşi îmi purtam în minte acest gând care s-a dovedit a fi fără sorţi de izbândă. Dimineaţa , un pic mai târziu m-a găsit îmbrăţişând sandvişul cu brânză şi cu faţa în baia de aburi a cafelei de la bufet, căruia categoric îi lipseşte zahărul.
Apoi , unitatea centrală ce-mi şade pe umeri , a fost suprasolicitată datorită lui Francois Villon. Urât din partea ta , domnule dragă, chiar nu mă aşteptam la asta. Să trezeşti o biată ˝madmoazelă˝ din reveria ei matinală şi să o introduci într-o lectură , ce oricum nu-i place. Absolut intolerabil.
După amiază mi-am zis , că nu pot scrie pe stomacul gol. Aşa că dramul de inspiraţie de rezervă pe care încă îl mai păstram pentru situaţii critice , a dispărut printre aromele bucătariei(ce parşivă!).
Aşadar şi prin urmare , la ora patru sunt încă pe mess, fără chef de citit, de ieşit afară...Şi în mod categoric fără chef de lăsat punguţe cu beletristică sau inspiraţie pe blogspot.com!